Uruma

Primăvară, Dobrogea toată era de smalt verde și crud. Numai stâncile ei rămâneau mereu albe, de var. Numai rapile ei rămâneau mereu roșcate, de parcă ar fi fost zidite, chiar de atunci, de la începutul începuturilor, de o mâna tainică, nepăsătoare la trecerea vremii, din pământ ars pe îndelete, la foc domol. În tinerețea mea depărtată, am petrecut câteva luni în acest ținut straniu. Povestea ce va urmă nu e decât un ecou târziu al unor întâmplări trăite atunci, simplu dar intens. Întâmplări, fericite și nefericite, care au lovit adânc, poate de moarte, câteva biete inimi omenești, vai, atât de omenești! - Zaharia Stancu